Aeroportul londonez se numara printre cele mai mari si mai aglomerate la nivel mondial, fiind practic un mini-oras in sine localizat intr-un mega-oras al lumii. Raportat la cifrele din 2019, din punct de vedere al fluxului de pasageri, Heathrow ocupa locul I in Europa. Din perspectiva altor criterii, cum ar fi numarul de curse deservite sau lungimea efectiva a pistelor, chiar daca nu ocupa primul loc, totusi se claseaza in top de fiecare data. Spre exemplu in 2021 s-a clasat pe locul 10 dupa numarul de curse, dar aici trebuie facuta mentiunea ca acesta a fost un an special.
Rolul unui astfel de hyper-aeroport nu este doar cel de poarta de acces in si dinspre respectiva tara, ci si unul de tranzit pentru pasageri si marfuri, functiond ca un veritabil hub integrat in reteaua mondiala de transport.
Asadar, avand in vedere dimensiunea, numarul de pasageri dar mai cu seama importanta sa ca nod strategic si logistic pentru cursele aeriene continentale sau intercontinentale, este lesne de inteles ce ar insemna o blocare completa a acestui aeroport, chiar si numai pentru cateva ore. Distorsiunile si efectele negative s-ar propaga ca un veritabil tsunami la nivel mondial, deoarece o multime de curse care decoleaza, aterizeaza sau au legatura pe Heathrow ar fi anulate sau redirectionate, fapt care ar da peste cap fluxul pe majoritatea marilor aeroporturi mondiale. Mai rau, in cazul unei prelungiri a starii de fapt ar fi necesare realocari de curse, schimbari de orare, alte locatii ar trebui sa preia zborurile fapt care le-ar supra-aglomera si pe acelea, si efectul in cascada s-ar propaga. Ca sa imprumutam un principiu din teoria economica, dar care se potriveste de minune si in cazul infrastructurii de transport aerian, Heathrow e un element prea mare pentru a esua in scopul si misiunea sa (too big to fail).
Din nefericire la ora actuala sectorul aviatiei civile europene trece printr-o criza profunda cauzata de multipli factori conjugati, si de aceea perspectiva unui blocaj sau al unui colaps operational pe aeroportul londonez este cat se poate de reala. In pofida tuturor marjelor si a extra-capacitatilor operationale gandite de proiectanti, cumulul de efecte negative a depasit orice asteptari.
Intarzierile, cursele anulate, miile de bagaje abandonate sau ratacite sunt deja elemente la ordinea zilei – la mijlocul lunii iunie o eroare tehnica la echipamentele de manipulare si sortare a bagajelor de cala a cauzat un adevarat blocaj la Terminalul 2, in ceea ce presa britanica a numit „o mare de bagaje”.
De asemenea pana de curand angajatii British Airways amenintau cu greva generala, fapt care ar fi blocat aeroportul intr-o buna masura, avand in vedere ca acesta este unul dintre principalii operatori aerieni care au baza la Heathrow.
Momentele de criza cer masuri drastice pentru a putea fi depasite, si exact acesta este si cazul in situatia de fata. Marea problema o constituie ca si in multe alte cazuri, lipsa personalului de la sol, si, de nevoie, administratorii aeroportului se vad nevoiti sa introduca masuri de limitare a fluxului de pasageri pe perioada verii. Obiectivul primar este sa nu se mai creeze cozi interminabile pe caile de acces, intarzieri la receptia bagajelor sau anulari de zboruri.
Conceptul din spatele unei astfel de decizii este simplu: pentru ca infrastructura si mai ales personalul si asa insuficient sa nu clacheze, trebuie renuntat voluntar la o parte din trafic, chiar daca aceasta induce o serie de pierderi financiare si de imagine. Altfel spus, mai bine sa functioneze la o capacitate mai mica pana se amelioreaza conditiile decat sa se blocheze de tot. In plus, prin reducerea volumului se incearca si mentinerea standardelor calitative pentru pasageri.
Limitarea impune ca sa existe un numar de maxim 100 de mii de pasageri pe zi care pleaca de pe aeroport. Pentru moment s-a anuntat doar limitarea numarului de pasageri numai pe segmentul de iesire. Masura va fi in vigoare pana in septembrie 2022. Cel mai probabil s-a optat pentru aceasta varianta avand in vedere ca pentru persoanele care vor sa paraseasca Londra mai exista si alte alternative, orasul fiind deservit de multiple aeroporturi.
In comparatie, inainte de pandemie, in vara lui 2019 se inregistrau intre 110 mii si 125 mii pasageri zilnic. La o prima vedere o reducere cu 10 pana la 25 la suta poate sa nu para foarte mare, insa la un calcul rapid, daca limitarea ar fi mentinuta un an intreg, se constata ca aceste valori reprezinta intre 3,65 milioane si 9,125 milioane de pasageri pe an, adica pana la jumatate din capacitatea anuala a unui aeroport cum este Henri Coanda din Bucuresti.
Pentru a implementa efectiv decizia, reprezentantii aeroportului au cerut companiilor aeriene care opereaza zboruri (decolari) de pe Heathrow sa nu mai vanda bilete pe perioada verii decat in cantitati bine calculate, astfel incat cota zilnica de trafic sa fie respectata. Este o masura ce se bazeaza in primul rand pe buna intelegere cu operatorii aerieni, care trebuie sa-si reduca voluntar numarul de bilete vandute, chiar daca aceasta inseamna o diminuare a profitabilitatii pentru un timp.
In acest sens, ca urmare a unei solicitari a guvernului Marii Britanii, unele companii deja s-au conformat si au introdus o serie de restrictii cu privire la numarul maxim de calatori, insa alte companii nu au dat curs acestor cereri, din motive usor de intrevazut. Practic doar reducerile auto-impuse de unele companii nu erau suficiente si a fost nevoie de o decizie mai drastica din partea conducerii aeroportului Heathrow. Acestia afirma ca solutia nu se aplica exclusiv la Londra, ci si alte aeroporturi europene au adoptat masuri similare, fie de reducere a zborurilor la orele de varf, fie a numarului de calatori. Pe de alta parte se recunoaste si faptul ca o astfel de masura va afecta in primul rand pasagerii, care vor trebui sa-si reprogrameze zborurile sau sa se transfere pe alt aeroport.
Tot ce se poate spera este ca actuala criza nu va creste exponential astfel incat sa fie nevoie de noi masuri limitative, si ca treptat lucrurile vor reveni la normalitate.